та это как то так натурально приходит, мастер

3 Iun

azi pe la unsprezece dimineață mi s-o zis că-s frumoasă.

două ore mai târziu, o altă gură o zis că-s deșteptă.

iar eu, ca să demonstrez lumii că n-are dreptate, la nouă patruzeci și două de minute seara am început a boși.
totul s-a început de la fustă. De la fusta pe care tu așa de mult ai iubito și care o strâns atâte amintiri între firele de dantelă că nici mucegaiu nu s-o atins de ea, din respect pentru amintirile mele putrezite.
eu, ca om fără casă ce sunt, în fiecare an îmi reînoiesc garderoba cotrobăind prin dulap și găsind hainele mele vechi. Apoi le împăturesc frumușel în valiză și țuști în lume. Anul acesta eu am dat peste fusta. Aș scri-o cu literă mare dar mi-i lene. Este o fustă cumpărata la reducerea de după reducere, și pentru neștiutori seamănă mai mult cu o peticică. Dar anume ea este peticica celor 17 ani ai mei, când eu eram roșcată, frumoasă, plină de viață, și tânăr de cinică. Din toate ăstea o rămas doar roșcatul.

***o intrat fratele în odaie. O zis că eu mâine plec deci tre să-l netezăsc pe cap. Motan. ***

bărbatul meu zice că всё будет, но не сразу. Iar eu revin la ale mele și mă întreb dacă не всё уже прошло.
Fusta cu pricina o fost purtată peste tot. La radio, când lansam prima emisiune și eram un sac de emoții umblătoare, pe acoperișuri la apus de soare, în Nescafe (cine știe știe), o fost scoasă seară de seară când veneam de la școală, de la lucru și mă dezbrăcam și ne făceam cina și umblam goi prin garsonieră și fusta era undeva aruncată pe podea. O vreme îndelungată ea mirosea a casa ta, pentru că ea ție așa de tare nu-ți plăcea că mereu o dădeai jos. Fusta cu dantelă albă era mereu flagu de-mpăcare.

Și erau alte vremuri. Eu am încercat să-i explic bărbatului meu cum era când nu era el. Cum eu nu trăiam la alt capăt de pământ, dar eram aici, aici unde fumam pe ascuns și fiecare bericică era mană cerească, unde știu cum se găsește vodkă cu cinci lei și care hudițe îs mai întunecate noaptea. Aici unde eram înconjurată de oameni, de mirosuri, de atmosfere cunoscute. Unde pe străzi se mergea de mână și elipili era încă nu-n vogă. Unde pe scaunele verzi mereu găseai fețe cunoscute iar între pereții galbeni orez cu legume și campot.

Unde programul meu era lucru, școală, lucru, săx turbat.

Iaca iar mi-o nimerit ceva-n ochi.

Și încet încet eu realizez că amintirile mi-s împopoțonate. Că eu am uitat tot ce-o fost rău și că nu mai ești al meu. Și nici eu demult a ta. Iar fusta cu dantelă albă, mai mereu purtată cu ciorapi abli, aka чулки, de care numai tu știai stă uitată-n dulap.

eu demult nu mai scriu ceotka. Și om ceotkii demult n-o să mai fiu. Și mă înec în mediocritate și jin alb și câteodată-n lacrimi dar șșșș.
conștiintezarea situție umane, dom’le.

-не смей грустить

-да это как то так натурально приходит, мастер

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: