Arhiva | Iunie, 2013

salut, sunt eu.

16 Iun

salut, sunt eu, o curvă spirituală. și nu, eu nu fac artă. eu scriu despre cum e să faci dragoste pe podeaua din bucătărie,  cum să iai cu lingurița spuma de bere și să o întinzi pe buza de sus a oamenilor de jos, cum să mănânci un măr așa ca sâmburele să-ți rămână între dinți, cum să iubești dar să nu vrei să fii cu bărbat-tău, aș scrie și despre cât de sărată e marea și despre penele de vultur, dar mă tem să nu mă plictisesc singură pe mine.

salut, sunt eu, cea pe care tu o iubești până la durere în cot. și nu, nu ocolesc băltoacele când dumnezeu decide să se pișe pe noi. eu scriu despre organele mele interne și tot căcatul care se află pe acolo, despre cum, dacă ești tare beată, toate stelele îs căzătoare, despre cum e să îndrepte un soldat asiatic pușca spre tine, despre pionezele și sentimetele băgate-n cur, despre vârfuri de munți, despre cum e să vezi lumea de pe vârful lumii. aș scrie și despre maimuța care a sărit pe capota mașinii noastre, sau despre cum am reușit să trăiesc iarna fără căldură, aș scrie despre lanurile de grâu și șoarecii de acolo, dar pentru că nu-mi place să scriu cât îs eu de fricoasă nu o să scriu despre cum mă tem să-mi iau lumea în cap și să dispar eventual.

salut, sunt eu, un prieten. așa cum ești și tu, și cum prietenii tăi ies la bere cu prietenii lor, făcând un lung lanț de strângeri de mână și pupături pe obraz. și nu, eu nu fac artă. eu încerc să desenez portrete dimineața când mă trezesc la amiază și soarele bate încetișor printre draperii iar cafeaua încă nu e gata. eu încerc să mă consum în mirosuri de grapefruit cojit, de acetonă, de fum de tutun, de parfumul meu și câteodată, un oarecare alt parfum sau o altă eu.

salut, sunt eu, și nu, eu nu fac artă.

metamorfoze.

11 Iun

când afară ne ardea soarele, el îmi turna apă pe creștetul capului, și stropii cădeau conform legii gravitației în jos, printre sâni, și eu mă culcam pe pământul fierbinte și ars de soare și stropii lui atunci făceau o oază la mine-n buric.

când afară era vânt și noi ieșeam la țigară, el zâmbea cu satisfacere văzând cămașa mea de noapte fâlfâind în aer, și eu mă sprijineam de pereții de cărămidă maronie și el se lipea de mine, luându-mă-n brațe și sărutându-mă pe colțul gurii.

când afară ciripeau păsările de la cinci dimineața, noi ne țineam de mână înspirând aer primăvăratic și expirând iubire. și el atunci se uita la mine-n ochi de parcă ar fi îndragostit și eu mă uitam la el în ochi de parcă nu i-aș ști secretul.

când afară ningea și oamenii se lușuieu la vale, noi stâteam pe vârful dealului, împărțind o cană de cafea și un biscuite cu ciocolată, și împărțeam și zăpada, și brazii, și munții, ne împărțeam până și pe noi, unul mie, unul ție.

iar într-un sfârșit, când nu au mai rămas nici anotimpuri nici ei, eu am înțeles că toți vor săx și iubire, dar puțini știu cum să ofere sau și mai vesel, cum să primească, că majoritatea se consideră superioară majorității și că nimeni niciodată nu o să te satisfacă, pentru că o dată satisfăcut, omul se face porc.

Tractatus Logico-Philosophicus

4 Iun

într-un local îmbibat cu muzică bună și oameni răi, eu mi-am pus mâna cu sticla de bere iar tu mi-ai pus o întrebare. când o să ajungi să înțelegi bărbații.
io ți-am zâmbit sub mustăți de vin roșu-acrișor și mi-am dres vocea.

cine ți-a zis ție, femeie, că trebuie tu să înțelegi bărbații? bărbații trebuie iubiți, bărbaților trebuie de gătit mâncare și bărbații trebuie lăsați să se uite la fotbal, și atât. poate și câte să le-o sugi și să le treci mâna prin păr. dar asta e, nimic mai simplu, nimic mai mult.

pe de altă parte, noi, femeile, ființe complexe și eventual proaste, avem nevoie de tot felul de zângănele și dulcețuri îndesate în urechi, pentru că noi altfel nu știm, iar dacă am ști, ne-am ascunde cele mai frumoase dorințe în cele mai urâte locuri, pentru că societate, de secole bune, se pișă pe dorințele noastre de femeie.

nimic mai simplu, nimic mai mult.