despre frig.

24 mart.

este o plăcere aparte în a-ți lipi fundul de calorifer, aproape la fel de impresionantă ca și a simți textura bobițelor de zmeură pe buricul degetelor sau mirosul florilor de cireș primăvara într-un oraș unde înfloresc numai clădirile.

eu iubesc bărcile, motanii, vinul, vântul, măliga, florile și frigul. dar mai ales frigul. fără frig nu ar fi fost evoluție, căldură sau zăpadă.

lumea zice că vara e anotimpul iubirii, dar noi știm că nu o dată lumea s-a praibit în declarații idioate. vara miroase a nisip în gură, a soare prea puternic, vara mâna ta transpiră în mâna mea și corpul meu nu are nevoie de căldură. de ce ar avea sufletul, mă întreb. vara viața nu e grea, vara nu vrei să pui capul pe umărul cuiva, vara e prea luminoasă și prea veselă pentru iubire.

de aceea eu iubesc frigul și tot cam de aceea eu cred că locul meu e undeva la nord. femeia nordică. undeva unde ne-am putea pierde în mănuși moi cu împletituri călduroase, unde ne-am lega cu un fular și am merge brambura pe străzi, unde oamenii ar crede că ne-am tâcnit ieșind dimineața în pijama și cu plapuma pe umeri la o țigară și cafea și soare cu dinți de raze aurii, unde vântul ne-ar bate în față și eu m-aș întoarce împotriva curentului și tu m-ai săruta pe vârful nasului și eu m-aș ascunde de vânt la tine-n suflet, undeva unde frigul te face să prețuiești căldura.

***

la universitate ne învață că trebuie să scriem pentru cineva, dar niciodată nu ni s-a spus că se poate de scris pentru tine însuți.

29 răspunsuri to “despre frig.”

  1. Lina martie 24, 2013 la 4:02 pm #

    ahh,frumos 🙂

    • gingercats martie 24, 2013 la 7:39 pm #

      tot îi într-un fel frumos.

      • Lina martie 24, 2013 la 9:58 pm #

        sa zicem… dar te contrazici pe tine))

      • gingercats martie 24, 2013 la 10:20 pm #

        crezi că un lucru nu poate fi concomitent și urât și frumos?

  2. lala martie 24, 2013 la 11:38 pm #

    mie tot imi place frigu

  3. lala martie 25, 2013 la 1:52 am #

    haidi 😀 treb supcik, patura ,sh piceni cu cafea

  4. lala martie 25, 2013 la 1:56 am #

    tsai ales sel mai usor 😀

    • gingercats martie 25, 2013 la 2:03 am #

      dap tu nu împleti pătura, scoate-o din dulap și o să-ți fie și ție mai ușor.

  5. lala martie 25, 2013 la 2:10 am #

    da n-am patura numa ogheal deseala moale principalu sa inkalzeasca si piceni si cafea si poate ink nisti blinciki 😀

  6. lala martie 25, 2013 la 2:17 am #

    cf tu amu?

  7. lala martie 25, 2013 la 2:33 am #

    da pe mn nu ma intrebi si fac? 😀 ei lasa ..cite carti ai citit?

  8. lala martie 25, 2013 la 3:00 am #

    am deskis geamu sa vina aerul de iarna si incercam sa adorm da vin ginduri care nu ma lasa ..in total aproximativ cite ai citite?

    • gingercats martie 25, 2013 la 3:04 am #

      hz, n-am numărat. anul ăsta știu că vreo 28.

  9. lala martie 25, 2013 la 3:10 am #

    nu te doare capu de la atita citit?

  10. lala martie 25, 2013 la 3:26 am #

    la si universitate inveti?

  11. lala martie 25, 2013 la 3:39 am #

    da si specialitate?

  12. lala martie 25, 2013 la 3:47 am #

    pentru tie asta?

  13. lala martie 25, 2013 la 3:48 am #

    adica ai sa te plictisesti

  14. lala martie 25, 2013 la 12:54 pm #

    de politica ai sa te plictisesti pentru tat asta? timp pierdut

Lasă un răspuns către lala Anulează răspunsul