cetățeanul turmentat.

18 Mar

eu te-am întrebat cum de reușești să mă faci să zâmbesc chiar și atunci când la mine plouă pentru a opta zi sau când e frig în casă și în frigider este numai borcanul cu dulceață de malină și până și borcanul e pe jumătate gol, sau când abia mă trezesc dimineața după un tripușor bun și viața îmi pare mai nu bună de trăit, sau când pur și simplu mie- huieovo.

mie mama când eram mică mi-a zis că eu trebuie să depun suflet în tot ce fac, dar eu stau acum pe peron și mă gândesc cu ce o să rămân eu dacă îmi las câte un pic de suflet peste tot. cu ce o să rămân eu dacă mă împart pe bucățele și mă dau hrană la rechini, așă, ca să fie mai pe înțelesul tău. tu zici că autodistrugerea e prima etapa a creării, iar eu aș vrea dintâi să te întreb ce dracu tu știi despre autodistrugere când tot ce ai distrus tu au fost câteva speranțe, iubiri, vase cu flori și păpușele iobnutâie de ceramică. e ușor să distrugi ceea ce nu-ți aparține, dar cum stă treaba cu cei care simt că trebuie să dărâme ceva mai mult, ceva mai personal.

к чему я клоню, mai pe scurt. era ceotka când aveam 5, 8, 11, 16 sau 18 ani și înțelegeam ce vreau să fac cu viața mea. mai puțin ceotka e acum, când  viața nu-i deloc plastelină colorată iar tu, никакой не артист.

mă bucur pentru cei care visează să facă parte din sistem, oricare sistem, dar întrebare rămâne în viață: noi, cei fără gropițe în obraji și hartă, ce facem?

2 răspunsuri to “cetățeanul turmentat.”

  1. Gabi Martie 18, 2013 la 6:12 pm #


    eu ascultam asta cind am citit articolul tau. si tare sper ca o sa’ti faca bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: