emoții de primăvară.

1 mart.

să fac dragoste cu cerul, să mă-ntind pe tot pământul.

***

trist e atunci când tu-ți aduci curvele în locurile unde noi ne țineam de mână.

trist e când vine primăvara iar la mine nu a înflorit nimic.

trist e când am avitaminoză.

trist e când primăvara trezește aceleași sentimente ca și toamna.

trist e când mi-i dor de casă.

e trist și atunci când acasă nimeni nu mă așteaptă, pentru că și casa mea e împrăștiată prin toată lumea, așa cum sunt și eu.

trist e când soarele nu m-a văzut de săptâmâni.

trist e când trag perdelele ca să mă ascund de lume.

e un pic trist și faptul că nică în principiu nu are sens, dar asta-i altă poveste.

sau tot aceea.

sau pohui.

trist e când căpșunile au gust de burete și miros de malină.

trist e când ești femeie.

e trist când bei vodkă cu cafea dimineața.

hatea nu, asta e vesel.

e trist când nu-ți simți sufletul în tine.

***

vino acasă, pe unde-ni umbli.

***

vreau acasă. dar nu acasă-acasă, dar vreau totul să fie ca acasă. aș vrea glod, și rutiere, și mărțișoare, și cafea cu mama, și poate-o bere cu tata, vreau miros de iarbă tăiată, și tare aș mai vrea ca toți cei la care mă gândesc înainte de culcare după ce beu să stea pe aceeași stradă, ca să-i pot cuprinde cu privirea de pe acoperișul blocului meu, și aș mai vrea să culeg mălină cu frate-meu la bunelu-n grădină, și probabil vreau să miros flori de măr, și să cumpăr lăcrămioare de la babe, și aș mai vrea să simt primăvara așa cum ea este, fără amintiri și vânt rece.

aș vrea emoții de primăvară.

6 răspunsuri to “emoții de primăvară.”

  1. yokahama martie 1, 2013 la 3:45 pm #

    si eu vreau acasa…..da nu akum,vreau acasa atunci kind era tot bine si aveam 15 ani ,kind mama isi facea griji ka am inceput sa ma intilnesc prea devreme ….vreau acasa…cred ca prea devreme am plekat de acasa

    • gingercats martie 1, 2013 la 4:14 pm #

      și eu cred că mult prea devreme am plecat de acasă. și ea din mine.

      • yokahama martie 1, 2013 la 9:09 pm #

        imi e greu akum sa ma intorc acasa …e ca si kum as recunoaste ca am pierdut si ca „toti: aveau dreptate…dar totusi veau acasa

      • gingercats martie 1, 2013 la 9:21 pm #

        dreptatea-i un fel de curvă, pe ea nimeni cu adevărat nu o are. problema cu întorsul acasă e că ”acasa” s-a schimbat cât tu/noi n-am fost. ș acum acasă o să fie încă un loc străin. am fost, am văzut.

  2. tudor martie 2, 2013 la 10:55 pm #

    tari ni plashi! serios.

Lasă un comentariu