Arhiva | Martie, 2013

poate nimic.

29 Mar

nimic, dar nimic în viață nu-i permanent.

poate numai un tatuaj după urechea dreaptă.

poate numai privirea ta când eu făceam duș.

sau poate nimic.

v, eu și conjuncții

27 Mar

 

tu-mi văinești cu vehemență vacarmul iar eu aș vrea să-mi vacsuiesc sufletul să nu-l mai vezi verde, sau să fiu un oarecare vagant cu venit din vădrăritul vădrarului de vin, sau un vălătuc valviform de vafelă vișinie pe care tu-l vânezi de-o vreme, sau să-ți fiu valina din vene, sau o vampă vampirică și voluptoasă cu valijoară pe valtrap venită din vântoasă să mă vânzolesc la tine-n viață și să vălsuiesc ș-apoi să mă vaporizez într-o vară prea volburoasă și veninoasă în timp ce tu, vandrocule, vânturezi vânturarul peste văpaie. vreodată aș fi și vreun val fără vârf, vânăt de vreme și de vrednicie, sau o văduvă cu vioară, sau un vagon vărgat și violet, sau ți-aș fi un vandabil vârcolac, un fel de varistor, iar tu mi-ai fi un voinic vârhornic, vătaf, și te-ai vârâ pe vang sau pe vatră să visezi la alte vagine valoroase, vrând variante variegate, văzându-te coborât cu vârzobul din cerul vuvuitor într-un vas cu vavilonie vâscoasă.

aș fi un vârtecar viuliu, veloce și vederos văzut p-un vreasc într-o vegetație cu verigi și viespi și vulpi sau într-un veld vernil din versuri sau  m-aș vrea un velin venezuelean sau un vatir din vecinătatea ta vrăjmașă vecuită de vârstă și venerată de vise încă valabile pe vâsle vopsite.

aș vrea să fiu o vandă în vazon, sau o veioză pe vreme vuioasă.

sau un ventru vertical.

sau un vulcan.

sau vântul.

eu dacă aș putea aș bea toată viața vin

25 Mar

prima gură o iai din furie, din ură, o iai ca să înăbuși tot ce crește-n tine, ca să uiți ca să nu doare ca să nu simți ca să nu simtă. sau din contra, prima gură e mică, aproape sfioasă, simțindu-i gustul tare și mirosul puternic, auzind-o cum se rostogolește pe gât și-l arde, arde tot ce întâlnește-n cale.

apoi iai a doua gură, fără să observi, aproape din reflex, pentru că așa trebuie, pentru că așa au făcut părinții tăi și buneii, și vecinul de jos, și colega de bancă, pentru că așa se arată-n filme, pentru că după prima dată inevitabil urmează a doua.

apoi urmează gura pe care deja nu o mai numeri, pentru că chiar dacă i-ai ști numărul, cui i-ar mai păsa. o iai în timp ce îi explici celui mai bun prieten că totuși nu, n-ai tu suflet, n-ai, că ai vrea să simți dar nu poți, că te doare și n-ai ce-i face, îi explici pe degete că o supradoză de mdma ar fi soluția perfectă și că nimeni nu ar avea de suferit. apoi mai iai o gură și pui cana jos, te așezi și tu jos și lași capul în spate pe salteaua patului. podul tău e de un alb murdar, cu mii de vălurele și crăpături, de parcă ar fi fost zdrobit la petrecerea de alaltăieri seara și apoi lipit cu succes și cu clei. cana cu vin e lângă tine pe podea, iar tu, cu o mână pe toarta cănii și cu alta pe covorul ros de vreme, aspru și cu firimituri de ceea ce a fost o dată un biscuit cu stafide, închizi ochii ca să nu pătrundă lumina și ca să nu iasă lacrimile. tu idee n-ai de câte ori s-au sărutat norii deasupra noastră în timp ce noi mergeam în direcții opuse, cu spatele unul spre celălalt, cu lacrimi în gene și cu așteptarea gustului de vin în gură.

și apoi urmează un infinit de guri de vin, mari, pline de gust și de sens, lungi, pe care le simți cu tot corpul, care îți lasă fiori în mână și te amețește, guri care știi că deși se repetă mereu sunt diferite, care îți colorează buzele și-ți lasă mustăți, pe care le simți cu limba, cu stomacul, cu sufletul, sunt acele guri care te înnebunesc, care te fac să pierzi controlul, să vrei mai mult, să curpinzi mai tare, să săruți mai pasional, să-ți simți fiecare celulă din vârful degetelor cum iubește să existe, să-ți simți stomacul arzând de atâta căldură, vin și iubire, să simți cum dacă cineva ar zice un cuvânt greșit ai izbucni în plâns și nimeni nu te-ar înțelege pentru că tu însuți nu te-ai înțelege, doar dacă ai mai lua o gură. numi una. și-ți promiți că te opreșit, pentru că știi, dacă nu te oprești, o să se sfârșească, orice sticlă are o limită, orice iubire are barieră, capul începe să meargă în cercuri și brusc simți cum călcâiul drept arde. la propriu. te apleci să stingi ventilatorul și știi că în curând în cameră o să fie frig, dar ție îți este, eufemistic vorbind, pohui. pentru că tu iubești, pentru că tu negi asta și pentru că tu nu mai ești capabilă să simți ceva. capul devine greu, la fel ca și pleoapele, încerci sa dai capul un pic în spate și el se duce cu totul. așa e și-n iubire, îți repeți. așa a fost și cu el, încerci să-ți reții lacrimile,  și nu înțelegi de ce a doua cană de vin deja se termină iar povestea ta de dragoste și iubire nu. eu dacă aș putea, ap bea toată viața vin

când vezi că se sfârșește, inevitabil, atât vinul cât și iubirea, vrei parcă să o înghiți pe toată, de ciudă, cu lacrimi, scrâșnind printre dinți și promițându-ți că da, o să mai fie, nu e ultimul pahar, nu  ultima sticlă, o să faci ceva și neapărat o să continue, și o să fie bine, și promiți, și înjuri, și plângi și speri și oricum se sfârșește. sau, s-ar putea ca atunci când vezi că nu ți-a mai rămas mult, să vrei să întinzi plăcerea cât mai mult, cât mai mult, până când ea se transformă în durere, până când storci din cana de culoarea lavandei ultima picătură de vin, și lingi marginile, și dai cana peste cap, și speri că poate poate cumva o să apară o altă picătură, cel puțin o picătură. dar nihuia.

când vinul se termină el se termină. iar mâine-i o altă zi, iar pe tine pizdeț o să te doară capul.

vin și iubire suka.

despre frig.

24 Mar

este o plăcere aparte în a-ți lipi fundul de calorifer, aproape la fel de impresionantă ca și a simți textura bobițelor de zmeură pe buricul degetelor sau mirosul florilor de cireș primăvara într-un oraș unde înfloresc numai clădirile.

eu iubesc bărcile, motanii, vinul, vântul, măliga, florile și frigul. dar mai ales frigul. fără frig nu ar fi fost evoluție, căldură sau zăpadă.

lumea zice că vara e anotimpul iubirii, dar noi știm că nu o dată lumea s-a praibit în declarații idioate. vara miroase a nisip în gură, a soare prea puternic, vara mâna ta transpiră în mâna mea și corpul meu nu are nevoie de căldură. de ce ar avea sufletul, mă întreb. vara viața nu e grea, vara nu vrei să pui capul pe umărul cuiva, vara e prea luminoasă și prea veselă pentru iubire.

de aceea eu iubesc frigul și tot cam de aceea eu cred că locul meu e undeva la nord. femeia nordică. undeva unde ne-am putea pierde în mănuși moi cu împletituri călduroase, unde ne-am lega cu un fular și am merge brambura pe străzi, unde oamenii ar crede că ne-am tâcnit ieșind dimineața în pijama și cu plapuma pe umeri la o țigară și cafea și soare cu dinți de raze aurii, unde vântul ne-ar bate în față și eu m-aș întoarce împotriva curentului și tu m-ai săruta pe vârful nasului și eu m-aș ascunde de vânt la tine-n suflet, undeva unde frigul te face să prețuiești căldura.

***

la universitate ne învață că trebuie să scriem pentru cineva, dar niciodată nu ni s-a spus că se poate de scris pentru tine însuți.

culioșel cu fericiri.

23 Mar

cuiva acum îi ajunge frigul la os iar altcineva o leșinat de căldură, și deși ambii au ceea ce celălalt își dorește, amândoi sunt nefericiți.

mi-e frig cu toate că în cameră e cald și eu tare aș vrea să nu fiu proastă și să nu fiu pizdă, aș prefera să fiu pur și simplu pizdă proastă și să mă bucur când afară e soare și să mă bucur când afară plouă, și să cumpăr chupa-chups la reducere și viața să fie frumoasă.

dar eu ajung tot la mine-n pat cu ideia că singurătate deși e ceotkaia, are un minus. ești singur.

eu nici în gând nu mă pot vedea cu cineva, pentru că cum apare cineva la mine-n gând eu repede înțeleg că nimic nu e pentru totdeauna, că o să treacă, că tot frumosul devine urât, că și el o să fie în mine cu gândul la altcineva, că nu mă poate satisface fizic cineva care nu mă are moral, că o să fie egoist, că o să fie prea posesiv, neînțelegător, că o să vrea mai mult decât poate da, că o să vrea mai mult decât eu pot da, că o să fie narcisist și cel mai probabil snob sau hippie, că o să-și impună ideile greșite, că o să vrea să mă schimbe, că o să mă sărute prea rar și o să uite că pe lângă vagin mai am și suflet.

aș vrea să simt căldura cuiva pe piele, aș vrea buze moi la mine pe sâni și mâini puternice pe coapse, aș vrea cineva să mă facă să fiu inferioară fără ca eu să-mi dau seama, aș vrea înțelegere, filme și ceai împreună, aș vrea îmbrățișări înainte să plec la ore sau la lucru, aș vrea siguranță, aș vrea să-i coc pirog cu afine, aș vrea zâmbete, întâlniri în pauzele de masă, aș vrea week-end-uri în afara orașului, pe vreo câmpie sau pe plaje uitate de lume, aș vrea sex din plăcere, aș vrea să-mi las capul pe umăr, aș vrea prieteni care se miră cât de bine ne e împreună, aș vrea oleacă de cosmos la mine-n viață

și cel mai trist e că, deși sunt mii de femei singure pe lumea asta, ele se pot imagine pe ele însele cu cineva, ele știu cum el arată, unde se poate de găsit, cum se poate de luat acasă și așa mai departe.
tot ce știu eu e că să vrei imposibilul îmi e tipic.
mai știu că fără așteptări nu-s dezămăgiri.
știu și că sunt perfecționistă.
dar nu știu dacă durerea de după merită zâmbetele de până la.

mă duc să mănânc o banană cu vin.

magiun de piersici pe pâine cu unt.

22 Mar

eu pe tine așa de tare te urăsc. și nu cu ură de-așeia oarbă, eu te urăsc cu suflet, eu te urăsc cum numai o femeie care te-a iubit probabil prea mult ar fi în stare să te urască.

pentru tot ce ai făcut și tot ce n-ai făcut, pentru tot ce o să faci și pentru tot ce n-o să faci, pentru tot ce ai facut din cu mine, te urăsc pentru că încă trăiești în mine și pentru că te-aș ucide dar o să doară. pentru toate orele mele petrecute pe podea cu bărbia pe genunchi și cu mâine încolăcite în jurul meu, gândindu-mă la un posibil noi în timp ce tu îmi jurai iubire și te țineai de mână cu altele, pentru toate momentele stângace când eu vroiam să te sărut și tu întorceai capul și sărutul meu îți atingea colțul buzei de sus, pentru mâinele tale în părul meu, pentru toate clipele când eu aflam din nou și din nou că povestea ta se repetă ca un cântec ieftin de pe o casetă uitată-n magnetofon, și totuși încercam să nu boșesc, să nu-mi tremure mâinile, să nu cuprind perna, să nu beau, să nu mă gândesc. te urăsc pentru că mi-ai arătat cum stau lucrurile cu adevărat, că până și cei mai romantici tipi îs nimic mai  mult decât un penis cu florișele, că nimic nu durează, că oamenii îs nefericiți când n-au fericire și îs nefericiți când o au, pentru că știu că o dată ce fericirea lor a pășit pragul casei dimineața, pupându-te pe frunte și spunând că te iubește, fericirea ta e liberă să umble pe străzi toată ziua și să cotească mereu la stânga, pentru că așa e natura fericirii, pentru că așa trebuie să fie.

te urăsc și-ți mulțumesc că m-ai ucis pe bucățele.

magiun de piersici pe pâine cu unt.

somn ușor

20 Mar

aș vrea să mă învăț odată să nu mai trag de ușile pe care scrie ”împinge” și cu această ocazie să deschid șampania de pe poliță și să curăț mandarine la toți prietenii mei, și să termin desenul început săptămâna trecută, și tu eventual să-mi faci cunilingus și mie să-mi vină brusc inspirația.

dar problema e că în mine sunt  frecvente dureri de cap și așa cum tu ești tare optimisc și probabil конченый, ai să-mi sari în cap cu ”doare, deci există”. ei și pohui, mă gândesc eu în timp ce înghit a patra pastilă.

mie nu știu cum îmi e rău în suflet.
și îmi e somn.

de aceea mă duc să beu.