dacă ne iubim

26 Noi

nimic nu satisface o dorință mai bine decât îndeplinirea ei.

eu m-am trezit cu Цой și mă simt bine așa și nu-mi mai trebui nimic și sunt aparent fericită pentru că nu am încotro și pentru că am înțeles ieri că multe o să se mai întâmple cu mine și eu trebuie să fiu puternică și tu, te rog, tot, pentru că eu mă gândesc la tine de multe ori pe zi dar știu cât e de greșit asta și de aceea cum mă trezesc gândindu-mă la tine mă fac că nimic nu s-a întâmplat și merg mai departe fluerând și zâmbind și mă gândesc că o să merg acasă și o să-mi ling rănile iar de zâmbit trebuie acum pentru că nimănui, dar chiar nimănui nu îi pasă de tine și de lumea ta interioară pentru că oamenii sau vor să fută sau să mănânce.

eu mi-am tras frumos plapuma peste cap și calculator și refuz să cred că e din nou ora 6 și eu trebuie să trăiesc și azi așa cum am făcut-o ieri și înțeleg că I’m living someone else’s dream și asta într-un fel zaibește, și mi-i sete dar prea lene să mă duc să beau apă pentru că de după patul meu se începe viața și în viață toți suferă.

tu știi că nimic nu doare mai mult decât să știi că suferința ta o simt încă mii de oameni, că nu ești tu chiar așa de eminescu și de unic și că vaapșe tu ești nimic pentru că ceva tu cu siguranță nu ești.

ieti-n mâini. nu, nu sticla de pivă, pune-o jos la loc. ieti-n mâini.

eu ieri am sărbătorit depresia mea cronică care deja e fată mare și am băut mult vin și ceai și am zis că de azi am să cresc și eu mare și frumoasă și deșteaptă și eventual o să-mi donez inima și sufletu cuiva pentru că nu mai vreau să am nevoie de ele. și  știu că o să fie loc gol în mine atunci mult, dar poate am să mă simt eu mai liberă atunci și poate mai mult vin o să încapă în mine, și poate o să înceapă să-mi placă să beu whiskey și poate o să-mi fie într-adevăr pohui pentru că pohui asta e bine.

pohui.

 

 

11 răspunsuri to “dacă ne iubim”

  1. Cristina Noiembrie 26, 2012 la 8:22 am #

    ii impaciutor sa stiu ca nu is singura. totusi depresia mea e deja tardiva.
    ti-am zis eu ca-mi esti reflectie. sau reciproc.

  2. Aici. Noiembrie 26, 2012 la 9:14 pm #

    eu cind citesc blogu tau parca ma face mai puternica sau macar daca nu sunt ma face sa cred ca sunt..pahodu 😀

    • gingercats Noiembrie 26, 2012 la 9:20 pm #

      ești, precis ești, pentru că trebuie să fii.
      da asta-i kruta 🙂

  3. Greta Noiembrie 27, 2012 la 9:47 pm #

    tu vreodata ai simtit ca te indragostesti in cea mai buna prietena?:DD

    • gingercats Noiembrie 27, 2012 la 9:54 pm #

      să începem cu ideea că atunci când aveam cea mai bună prietenă eu nu eram fată care se îndrăgostea 🙂 dar dacă aș fi băiat, aș fi mutit cu unele cunoștințe de-a mele 😀

  4. Greta Noiembrie 27, 2012 la 10:31 pm #

    fix aseias 😀 da iaca daca ai fi baiet cum ai vrea sa arati? 😀

  5. Greta Noiembrie 28, 2012 la 10:29 pm #

    Ahuiena 😀

    • yokahama Februarie 11, 2013 la 5:49 pm #

      depresia mea incepe sa imbatrineasca…..poate moare si devin si eu fericita?? hatea navreatli…

      • gingercats Februarie 12, 2013 la 10:02 am #

        tu între-un fel îți iubești depresia pentru că face parte din tine și dacă o să moară ai să boșești.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: