requiem

22 Oct

fluturaș nu mai ai aripioare

fu blea și mă zaibe cântecu ăsta la lecția de muzică. mă zaibește și acum, când alerg pe întuneric spre cămin, încercând să-mi țin toată durerea mea de om prost în mine, înghițind în sec ca să nu-mi iasă cumva lacrimi, inspirând ceață și expirând un izbitor miros de alcool.

viața se începe acolo unde se termină zona de comfort. eu tare aș vrea să pot să-mi exprima sentimentele, dar eu nu pot, așa cum unii niciodată nu se mai învață să meargă pe bicicletă sau să fie fideli. oamenii de regulă sunt victimele propriilor minți, așa cum ai fost tu, pentru că unele probleme există, altele apar din necesitatea de a avea probleme. dacă aș ajunge să am o viață mediocră, cu soț, copii și borș, numai pentru că am făcut mereu ce mi-o zis părinții, profii și mă-ta, eu nu m-aș fi jăluit, pentru că bei ce îți torni. dar din altă parte, există în viață momente când trebuie să iai decizii, să-i înfrunți pe cei pe care de regulă îi lingi, să zici ca de azi fără minet de trei ori pe zi, de mâine fără anal, și de poimâine, e viața ta și faci ce vrei. și poate așa, oamenii o să te aibă în circumstanțe mai plăcute. eu nu știu precis ce am avut în vedere, dar ceva cu siguranță am avut.

problema e alta când ai doar 18 și îi anunți pe părinții tăi că vrei să pleci în georgia.

în timp ce curațam azi o mandarină, nu știu de ce mi-am amintit de băiatul care se îneca la câțiva pași de mine. cognac cu mandarină.

știi, sunt momente când tot ce aș vrea s fac e să mă pun în poziția fetusului și să boșesc vreo săptămână, cu perdelele trase și cu telefonul deconectat, sau să mor pe termen neidentificat, eventual să văd cum mă înmormântează, cum toți zic că eu am fost așa de bună, și că o să le lipsesc, șap să mănânce găluște și să beie vin, discutând despre economia mondială, alegerile în america și mă-ta. people always clap for the wrong reason, zicea Salinger pahodu.

eu nu vreau să fiu fericită, pentru că de fiecare dată când sunt, ceva rău se întâmplă.

29 răspunsuri to “requiem”

  1. cr33p Octombrie 22, 2012 la 11:27 pm #

    puteam.
    Irina are totusi o rezonanta aparte

    anywho da-mi idei.

    • gingercats Octombrie 22, 2012 la 11:30 pm #

      de ce?

      • cr33p Octombrie 22, 2012 la 11:33 pm #

        Pentru ca alea 3 silabe
        suna cat doua daca iti incretesti fruntea
        pentru ca primul r te face sa semeni cu o filfizoana.
        pentru ca il astepti pe al doilea dar el e dus la plimbare
        el si Holden

      • gingercats Octombrie 22, 2012 la 11:38 pm #

        dar nu e numele meu.

    • cr33p Octombrie 22, 2012 la 11:44 pm #

      Irina nu fi in negare.

      Gina suna bine?
      fara context, gasesc ca Gina e un nume ingrozitor.

    • cr33p Octombrie 23, 2012 la 12:12 am #

      era?

      • gingercats Octombrie 23, 2012 la 12:12 am #

        probabil încă mai este. dar cine știe.

      • cr33p Octombrie 23, 2012 la 12:17 am #

        Irina.

      • gingercats Octombrie 23, 2012 la 12:18 am #

        ești în Franța?

      • cr33p Octombrie 23, 2012 la 12:28 am #

        Is pe proxy

      • gingercats Octombrie 23, 2012 la 12:30 am #

        ei bun, presupun că dară degrabă e dimineața la tine.

  2. cr33p Octombrie 22, 2012 la 11:59 pm #

    Frumoase tzate.

    Toate telenovelele is ieftine.

    Magda ca pe profeta.

    • gingercats Octombrie 23, 2012 la 12:03 am #

      Toate țâțele îs frumoase.
      demult n-am auzit cineva să aibă așa nume.

      • cr33p Octombrie 23, 2012 la 12:08 am #

        good point

        Lulu,
        stii?

      • gingercats Octombrie 23, 2012 la 12:10 am #

        era odată o carte unde era o Lulu. nu țin minte ce carte, nu țin minte ce Lulu. scleroză.

    • cr33p Octombrie 23, 2012 la 12:13 am #

      era?

  3. ... Octombrie 23, 2012 la 12:08 pm #

    Oi blea si te inteleg eu pe tine..iaka eu pastaiana stau trista si tatz ma intreaba si am hatea eu sìngura nu stiu..da cind damu vine un moment de bucurie paliubomu seva se intimpla si cineva mio strica…da eu kakb damu mam deprins cu tristetea asta ca damu ma simt mai bine decit fericita

  4. stubeitudor Octombrie 23, 2012 la 7:00 pm #

    eu nu stiu ce-i cu viata ta acum, da tu esti geniala in ultimele 2 articole 🙂

    • gingercats Octombrie 23, 2012 la 7:46 pm #

      pahodu genialitatea vine odată cu pizdețu 😀

  5. lealea Ianuarie 22, 2013 la 12:23 pm #

    Ahh miros de ghenii .ce mai faci?

    • gingercats Ianuarie 23, 2013 la 3:26 am #

      am ajuns acasă și vreu să fac duș și să ies din casă. tu?

  6. lealea Ianuarie 23, 2013 la 7:13 am #

    eu nika kak abicina 😀 …si unde pleci?

  7. lealea Ianuarie 23, 2013 la 9:11 am #

    n-ai ore?

  8. lealea Ianuarie 23, 2013 la 9:50 am #

    mai degraba marea te miroase pe tn 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: