de râs.

28 Aug

închid televizorul.

ora 3:03, timpul perfect pentru a realiza cât de proastă îs.

niciodată, dar niciodată nu trebuie de avut încredere în oameni, pentru că oamenii, de fapt, îs animale.

mă gândesc de câte ori te-am prins…și nu contează că prima dată, sau a șasea, mereu aceeași senzație. mâinile și picioarele se fac treptat moi, iar în gură apare un gust amar, ca după bere expirată sau whiskey ieftin. simt inima cum bate ca o cretină, probabil crede că asta-i kruta.

mă uit cum dormi liniștit lângă mine, probabil o să te trezești dimineața și o să mă pupi, o să-mi zici un ”neața iubire”, o să-mi umpli capul cu alte gunoaie sentimentale, după care o să te cari să te vezi cu alta, sau cu alta, sau cu alta.

ora 3:09, timpul perfect pentru a repeta din nou și din nou cât de credulă ș влюбчивый om îs eu.

partea cea mai amuzantă îi că de fapt, eu-s de vină. eu știam ce pidar tu ești, că poți să mă apuci романтично de mână, să-mi zici că mă iubești și peste jumate de oră să repeți scenariul cu altcineva, eu totul știam, pur și simplu noi, oameni tâmpiți și îndrăgostiți, chiar dacă nu vrem să recunoaștem, încercăm să negăm că iubim niște animale. niște oameni care nu merită atenția noastră.

următoarea mea poveste de dragoste la siguranță la fi cu o sticlă de cahor.

Chișinăul îs oraș prea mic pentru a face prostii sau a înșela, crede-mă.

în final, nu îs de vină oamenii că ne dezămăgesc, noi suntem de vină că avem prea multă încredere îs ei, iar cea mai tristă parte în a fi mințită este că…ai fost mințită.

3:22, neața iubire sau  dutenafigsănutemaivăd.

p.s știu că-s proastă și dacă sincer, asta oleacă doare.

 

***

update.

3:58.

stau dezbrăcată pe podea și simt cum de la frig merg furnici pe sub piele. mulțumesc radiohead și placebo că existați. mulțumesc climatizorului că poate aduce garsoniera mea la 16 grade în doar 19 minute. mulțumesc că m-ai mințit din nou. mai convins că iubirea îi pur și simplu un cuvânt, iar tu, pur și simplu nimic. deja nimic.

18 răspunsuri to “de râs.”

  1. cr33p August 28, 2012 la 6:21 pm #

    ginger^

    u.r not stupid
    he`s an ass

    you love him.
    (stop doing that moroon)

    iubirea-i o stare de spirit si dofiga dopamina
    imi dau seama cum paramecii n-ajuta sa crezi in prima.

    daca ramai fara radiohead
    dai din mana

    • gingercats August 28, 2012 la 6:30 pm #

      frumos răspuns, presupun că și omul.
      iubirea-s hormoni și neuroni în vacanță
      mi s-a terminat piesa
      dau din mână 🙂

      • cr33p August 28, 2012 la 6:39 pm #

        Nu.

        presupunerile dincolo de carne si pistrui
        duc in eroare

        aceleasi sanse sa-ti scrie un obsedat sifilidic care sta deasupra ta
        si nu-ti bate in calorifer
        cand vomeaza de la atata radiohead
        si transpira si el
        si peretii
        pentru ca cineva-si face de cap cu termostatul

        enjoy the video ginger

      • gingercats August 28, 2012 la 7:57 pm #

        enjoying, mulțumesc

  2. Ovidiu Ciutescu August 28, 2012 la 7:00 pm #

    M-a amuzat textul tau, dar in aceeasi masura m-a siderat. Asta pentru ca la tine totul pare sa se imparta intre o sticla de ceva si o partida de sex neconsumata din motive de …cat de beti ati fost, de greata, de… nici nu mai conteaza. pacat, ai putea sa iti exersezi altfel talentul. la radio cum suna mesajul tau: tot un amestec de transpiratie, betie generala si o spoiala de sex transcedental?

    • gingercats August 28, 2012 la 7:59 pm #

      nu. nu trebuie de confundat jobul meu (radio) și atitudinea pe care o am acolo, cu blogul personal care are apucături de jurnal, unde pot să vorbesc liber despre modul meu de viață, cât de discutabil și probanil lipsit de principii ar părea.

  3. Lessja August 28, 2012 la 10:04 pm #

    Wow, scrii foarte patrunzator.. Imi pare bine ca acum ca sunt incepatoare in arta bloggingului am dat peste blogul tau. Dar imi pare rau pentru tine,sincer, el ii mudac,da tu esti talentata.

    • gingercats August 28, 2012 la 10:07 pm #

      mulțumesc 🙂 din altă parte, să nu fi fost el mudac, poate nu eram nici eu așa ”talentată” 😛

      • Lessja August 28, 2012 la 10:13 pm #

        sa nu fi fost toti mudacii, nu ne mai invatam minte. Devenim mai puternice si nu mai credem in cuvinte de alde te iubesc zayka numa pe tine sh bla bla bla

      • gingercats August 28, 2012 la 10:22 pm #

        corect. foarte corect.

  4. nemeţ August 29, 2012 la 12:19 am #

    de râs.

  5. Urs Ianuarie 16, 2013 la 7:43 am #

    stii eu tare m-am indragostit in frumusetea ta interioara ..credca pe tn se poate de iubit toata viata fara de saturat .i wanna taste your soul 😀

    • gingercats Ianuarie 16, 2013 la 8:31 pm #

      pe o pivă în sănătatea me. that’s the taste of my soul, i guess.
      poate, posibil, nu știu. eu m-am săturat să mă iubesc pe mine după primii 12 ani de coexistență.

  6. Urs Ianuarie 16, 2013 la 9:59 pm #

    iubirea de sine e diferita de asta care zic eu, tu esti tare nis nu gasesc un cuvint anume ,posibil ca de asta imi placi ca esti modesta si gruzita si inteligenta,iar inteligenta ii sexy 😀

    • gingercats Ianuarie 16, 2013 la 10:07 pm #

      mulțumesc ursule, dajă m-ai făcut oleacă să zâmbesc.

  7. Urs Ianuarie 16, 2013 la 10:19 pm #

    dupa cum observ asta ii tare gre dastijanie ca tu sa zimbesti asaca is bucuros ca am putut s-o fac)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: